Candidatura procurorului Viorel Cerbu, propus de procurorul general Tiberiu Nițu ca adjunct al Secției „Dosare grele” din DNA după revocarea Marianei Alexandru împreună cu Lucian Papici, a stat „în mapă” la Cotroceni timp de doi ani înainte de conflictul recent de la vârful Parchetului, fără ca președintele Traian Băsescu să îi semneze numirea. Episodul a fost făcut public chiar de Băsescu, care, deși nu i-a dat explicit numele, a dat de înțeles că este pe punctul de a respinge oficial numirea sa în funcția de adjunct al Secției I a DNA în care dorește să îl avanseze Nițu, indiferent de avizul CSM.
Viorel Cerbu a lucrat în primă fază în dosarul vicepremierului Liviu Dragnea. Procurorul a decis, însă, să se retragă din anchetă. Ulterior, Cerbu a făcut parte din comisia de la Ministerul Justiției care a decis la începutul anului să îl nominalizeze pe Tiberiu Nițu pentru funcția de procuror general.
Foto: Viorel Cerbu, sursă luju.ro
„Nu-i convine nimănui să afle de ce. Dacă CSM vrea să știe mai multe îi dau explicația”
Potrivit lui Băsescu, în ultimii 9 ani, a existat o singură propunere de șef de secție la nivelul parchetelor căreia nu i-a dat curs, deși a venit din partea lui Daniel Morar, șeful DNA la acea vreme. „Până la acest incident (revocarea lui Papici, procurorul care a instrumentat dosarul referendumului, n.red.) s-au făcut multe numiri, dar fiind discutate n-au ridicat niciodată probleme, n-am respins nicio propunere. Am o singură propunere pentru adjunct de șef de secție care stă la mine în mapă de doi ani și căreia nu i-am dat un rezultat. Am avut dubiile mele. Să sperăm că se va clarifica acum”, a spus președintele într-o conferință de presă, evitând să dea nume sau să explice motivele pentru care nu a semnat.
„Nu voi accepta să revenim la clienții politici în funcții în parchete”, a susținut el, fără alte precizări, concrete. Mai mult, în contextul discuției despre încălcarea acordului de colaborare instituțională cu premierul, Băsescu a avertizat că „riscul” blocajului instițuțional dintre Palate este, printre altele, respingerea din partea sa a propunerilor lui Nițu. Este vorba de Iuliana Bendeac și de Viorel Cerbu. „Dacă sunt puncte de vedere diferite, va avea prioritate decidentul final. Este și situația numirii procurorilor. Riscul este să ajungă la mine și neavând explicații să spun nu. De aceea consultarea este absolut necesară”, a spus el.
Întrebat explicit dacă îl va respinge pe Viorel Cerbu, președintele a fost evaziv: „Nu pot să mă antepronunț”, sugerând însă că propunerea căreia nu i-a dat curs în urmă cu doi ani va fi din nou pe masa sa.
Cât despre motive, Băsescu a refuzat să le facă publice, dar s-a arătat dispus să le comunice CSM, care are de dat un aviz consultativ în cazul lui Cerbu. „Când ești pus în situația de a respinge, trebuie să motivezi. Nu-i convine nimănui să afle. Dacă CSM vrea să știe mai multe, i-o dau (explicația, n.red).